• Întărirea efectivelor Batalionului şi competiţia ,,Cupa 1 DECEMBRIE 2017”.

     

     

                                Întărirea efectivelor Batalionului şi competiţia  ,,Cupa 1 DECEMBRIE 2017.

  • FORŢĂ ŞI TENACITATE PE CÂMPUL DE LUPTĂ

                                               FORŢĂ ŞI TENACITATE PE CÂMPUL DE LUPTĂ

  • Festivitatea depunereii juramantului militar la Batalionul 1 Instrucţie OLT, angajament şi maturitate

                     În ziua de 6 mai 2017, începând cu orele 11.00, în faţa Monumentului Recunoştinţei din Piaţa Victoriei, în central municipiului Caracal, a avut loc festivitatea depunerii jurământului militar de către actuala serie de cursanţi, a XXII-a, denumită “REFACEREA FORŢEI”.

  • Săptămâna Mare, flori de Florii şi daruri pentru copii

    Săptămâna dinaintea Sfintelor Paşti a însemnat pentru personalul şi cursanţii Batalionului 1 Instrucţie “OLT” raportarea la prezent a continuităţii vieţii de zi cu zi, cu particularitatea că aceasta a fost –cu toată multitudinea de activităţi curente- pusă şi în relaţie cu perioada din calendarul creştin pe care o parcurgem în aceste zile: ultima săptămână a Postului Mare.

  • PRIMA ZI DE INSTRUCŢIE, PRIMA ZI DE CĂLIRE

    PRIMA ZI DE INSTRUCŢIE, PRIMA ZI DE CĂLIRE

     

You are here

Armata – o şcoală altfel. Şi bine receptată de copii
Vineri, 30/06/2017

Autor: Sg.maj.Volintiru CATALIN

Cu toţii ştim că, pentru toţi elevii, Scoala îşi deschide, primitor, porţile, la 1 septembrie, când clopoţelul anunţă voios (şi vesel, vrem noi, părinţii…) începutul anului şcolar, adică a unei noi sesiuni de cunoaştere şi formare pentru mâine a copiilor. Dar, pentru o parte a copiilor din judeţul Olt, clopoţelul a sunat în dimineaţa de 9 iunie –când Vacanţa Mare se anunţă veselă în pragul şcolilor- tocmai în curtea altei şcoli: cazarma Batalionului 1 Instrucţie OLT. O altfel de şcoală, da, pentru că aici învaţă tainele milităriei tot elevi, dar de această dată numiţi cursaţi, care –la absolvire- pe lângă fişa matricolă vor primi şi ei o diplomă care la va confirma trecerea prin şcoala bărbăţiei şi a maturităţii.
După o noapte ploioasă, în care cerul a umplut cu belşug pământul însetat de un mai prea fierbinte, platoul central al Batalionului 1 Instrucţie OLT se prezenta vesel, gata pentru primirea unor oaspeţi-altfel decât cei militari, încărcat de materiale pedagogice „de profil”: armament uşor şi greu de infanterie, echipament militar dar şi cinci uriaşi –maşini de luptă- care îşi arătau forţa cu care, la nevoie, susţin efortul luptătorilor în îndeplinirea misiunii pe câmpul de luptă.
Copii, în număr mare au venit din partea a două instituţii de învăţământ care ne-au solicitat această vizită: Şcoala gimnazială din comuna Stoicăneşti, judeţul Olt, al cărei director, profesorul de sport Zorzoliu Iulian şi-a împlinit datoria serviciului militar în termen redus în cadrul unităţii noastre, acum 15 ani şi Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” din Caracal, o constantă frumoasă a educaţiei din judeţul Olt dar şi a colaborării cu noi, militarii şi al cărui director, la rându-i profesorul Mitroi Liviu şi-a satisfăcut stagiul militar tot în Caracal, acum 20 dea ani, tot în termen redus (ce frumoşi erau anii în care absolvenţii de facultate simţeau mândria dată de uniforma militară…), dar la o altă infanterie, cea aeropurtată, paraşutiştii. Cu asemenea directori de şcoală, ordinea şi disciplina procesului de învăţământ este certă asemenea şi rezultatele, confirmate prin numărul mare de participanţi la concursuri de învăţământ pe diferite discipline sau de admişi la liceele sau facultăţile dorite ale elevilor celor două şcoli. Două şcoli din judeţ care fac performanţă în domeniu au venit în vizită la o unitate militară –şcoală, tot performeră în domeniul său de activitate.
Copii, primiţi de către comandantul Batalionului, locotenent-colonelul Marius Bumbac, curioşi din fire –aşa cum le stă lor bine- au trecut repede peste „introducerea în domeniu” care a constat într-un exerciţiu de luptă cu armamentul din dotare (scrima cu arma, cum spuneau străbunicii noştri) şi au dat un atac general –ce-i drept, coordonat- asupra standurilor cu tehnica de luptă şi armamentul prezentat, lucrând şi ei în aceste „ateliere”, îndrumaţi de instructorii şi cursanţii batalionului, gazde amabile. În mâinile lor mici, dar ferme, au încăput pistolul mitralieră, puşca-mitralieră, mitraliera –care nu s-a dovedit a fi aşa de grea chiar şi pentru fete- şi lansatorul de grenade de 7 cm…Prin binoclu au văzut rezultatele 82-ului şi A.G.9 -ipotetice, dar posibile, în lumea imaginaţiei lor- care le-au fost confirmate radiofonic prin staţiile de emisie-recepţie…Reuşita tinerei ofensive a fost dată de ocuparea poziţiei deţinute de maşinile de luptă (TAB 71, Zimbrul, Piranha şi TAB 77) care la rându-le au fost analizate în amănunt... Nu se ştie, poate vor fi, peste ani, obiectul muncii viitorilor militari, azi elevi şi oaspeţi.
A urmat apoi un număr de “balet”, adică un exerciţiu DRILL, prezentat copiilor ca o adevărată lecţie de coordonare a mişcărilor şi de frumos al imaginii. Aşa că, elevii şcolilor au văzut cealaltă şcoală –armata- în două moduri: cel al pregătirii pentru luptă dar şi cel al prezentării la ceremonii.
Pentru instructorii şi personalul Batalionului 1 Instrucţie OLT –care este considerat drept “şcoală” în mediul militar- a fost o provocare. Inedită şi frumoasă. Pentru copii, reprezentanţii şcolii, a fost, asemenea, tot o provocare, inedită –la rându-i, dar tot frumoasă şi instructivă.
Încântaţi, au văzut că şi armata este tot o şcoală. O şcoală altfel, ce-i drept, dar tot şcoală: unde te prezinţi, ai uniformă (de militar, dar porţi nostalgia celei de elev, de odinioară…), ai profesori (care aici sunt numiţi instructori), ai director (comandantul unităţii), ai rechizite (că trebuie să-ţi iei notiţe), ai materiale didactice (aici, ce-i drept, sunt un pic cam diferite…) şi dai examene. Şi, după ce le treci, primeşti confirmarea, adică diploma de absolvire. Ca la şcoală.
O şcoală altfel, dar la fel de primitoare şi care îşi dăruieşte elevii cu ceva preţios: cunoaşterea. Şi, asemenea şcolii de acasă şi a celei din localitatea în care trăiesc, mai le dăruieşte şi dragostea de ţară. Şi când te gândeşti că totul a plecat de la dorinţa unor directori de şcoală care, la vremea cuvenită, au servit sub drapel în unităţi militare şi au păstrat nostalgia vremurilor. Or mai reveni oare acestea, când toţi bărbaţii vor trebui să împlinească serviciul militar –aşa cum fac astăzi multe fete, voluntar- şi, odată ajunşi oameni responsabili, să îndrume paşii copiilor –măcar în vizită- spre o unitate militară?

A notat preotul militar Iulian Toader.